Decizii

Cand vine vorba de decizii nu stiu ce sa spun. Unele sunt greu de luat, iar altele nici nu e nevoie sa ma gandesc prea mult la ele. E ciudat...
Deciziile din viata personala, familiala, cele care implica prietenii sunt decizii care nu pot fi luate usor. Imi ia mult timp sa ma gandesc la ele, uneori le aman pentru alte zile. Nu vreau sa ma gandesc la ele, nu vreau sa ma afecteze atat de mult. Chiar si cand aman luarea deciziei pot spune ca am luat o decizie. Destul de complicat.
Cand luam o decizie trebuie sa strangem cat mai multe informatii, sa luam in considerare toate argumentele pro si contra, sa incercam sa alegem decizia pe care o consideram cea mai rationala.
Cand suntem copii ne este atat de usor sa luam acele mici decizii, decizii ca nu ne afecteaza mai deloc, le luam ca pe un joc, jonglam cu ele. O data cu inaintarea in varsta, ne maturizam, constientizam ca lumea este mai complexa si trebuie sa luam unele decizii care ne vor influenta viitorul si decizii mai putin importante.
Deciziile din trecut pot afecta viitorul, depinde si ce anume. Despre mine nu pot spune ca cele petrecute in trecut imi pot afecta viitorul. Am ales sa invat, sa urmez o facultate si m-am ambitionat sa lucrez in firme mari, firme care sa ma poata ajuta sa avansez in cariera. Inca mai invat, deci am decis din punctul meu de vedere, sa aleg calea cea dreapta, aceea de a fi un om cinstit si muncitor. Niciodata nu am ales calea scurta si cea de a face bani rapid. Toate la timpul lor.
Daca stii ce vrei de la tine poate fi chiar usor. Nu stiu sa spun exact. Depinde de fiecare, depinde de situatie. Sunt decizii in cele din urma....

The man who has no imagination has no wings

Stau si caut ratacit printre paginile pe care mi le ofera internetul, caut ceva...nu stiu ce. Deschid o pagina si citesc urmatoarele cuvinte: The man who has no imagination has no wings - Muhammad Ali. Ma gandesc ca are dreptate.

Uneori am momente cand sunt visator, am momente cand citesc o carte plina de aventuri si nu pot sa nu-mi imaginez ca sunt eroul principal, acel erou care incearca sa deconspire singur raufacatorii, cel care pleaca pe un drum plin de aventuri, un drum plin de obstacole, in care pericolul predomina la orice colt. Imaginatia mi-o ia razna si imi doresc sa fiu si eu asa.



Fiecare carte difera, fiecare erou principal imi ofera o serie de aventuri, calatorii, drumuri de parcurs, secrete de aflat....imaginatia nu are limite. Putem zbura, putem fi supereroi, martieni, orice. E palpitant. Chiar daca a doua zi dimineata ne trezim din nou la realitate, putem trece din nou la o serie de aventuri in fiecare seara. Numai sa stii sa-ti alegi cartea......

Undeva

Fiecare dintre noi avem un loc in care ne face placere sa mergem cat de des putem, un loc al amintirilor noastre, un loc in care frumusetea nu ia sfarsit.
Locul meu nu este un oras cultural, o cetate, o metropola, desi aceste sunt si ele frumoase, mai ales cand le vizitam pentru prima data. Ma refer la acel loc unde viata este simpla, totul este linistit si placut.
In unele week-end-uri imi place sa merg la tara la casa bunicilor. Imi place viata de sat, cu privelistile frumoase, cu animalele lenese care pasc campurile verzi (numai iarna nu), turmele de oi ale ciobanilor, catelusul vesel al bunicilor, oamenii car duc o viata simpla, dar totusi grea, copii care se joaca de dimineata pana seara. Nu pot spune ca am fost facut sa locuiesc la sat sau sa muncesc la camp....dar imi place ideea aceasta in care se pastreaza traditiile, oamenii se cunosc cu totii chiar daca sunt barfitori.
Imi amintesc cand eram mic, seara dupa ce satenii isi terminau treburile gospodaresti, se adunau cativa la poarta bunicii si discutau pana seara tarziu. Nu-mi aduc aminte despre ce anume, dar era placut, atmosfera care se crea era magica ca si cum inteleptii satului se adunau la sfat. Imi placea sa merg vara la pescuit, la scaldat, o insoteam pe bunica la treburile campului tinandu-i companie, toate nebuniile facute cu verisorii mei, iarna cand ne aruncam cu saniile din varful dealului si multe alte amintiri inocente. Desi cu tristete de fiecare data cand trec pe acolo observ ca oamenii nu mai sunt aceeasi, au mai imbatranit un pic, cateva fire gri sau albe si-au mai facut loc in parul lor. Acest loc incepe incet incet sa dispara, casele vechi taranesti parca nu mai sunt, isi fac aparitiile noile vile inaltate de catre copii satenilor, oamenii de alta data nu vor mai fi, tarditiile lor se vor pierde precum in ceata si parca imi pare rau. Acele amintiri tind sa ramana in mintea mea.

Suntem oameni, dar totusi diferiti

Fiecare persoana are personalitatea sa inca de la nastere. In functie de educatia oferita de parinti, copilul isi dezvolta personalitatea din ceea ce a invatat, din ceea ce a vazut. Astfel se dezvolta si devine om.
Ma gandesc cum ar fi daca am fi cu totii la fel, sa facem aceleasi miscari, sa spunem aceleasi cuvinte in cor, sa ne placa aceleasi lucruri, aceeasi muzica, aceleasi filme, sa gandim la fel, ma intreb cu am mai comunica?Cum ar fi ca partenerul tau sa fie la fel ca tine? Ciudat. Nu am mai avea ce discuta, gandind la fel am stii totul despre persoana de langa noi. Si totusi ma bucur ca lucrurile stau altfel.....
Vorbeam de educatia data de parinti. Consider ca este foarte important sa fii invatat sa fi onest, cinstit, muncitor, dornic de a invata si sa nu te intereseze mai mult bunurile materiale decat altele: natura, oamenii din jurul tau, peisajele magnifice, iubirea si altele.
Observ ca in zilele noastre tot mai multi copii sunt neglijati de parinti. Aceasta neglijenta nu vine din faptul ca nu-i iubesc, ci dimpotriva. Munca ii fac pe parinti ocupati. Drept rascumparare pentru a compensa lipsa de afectiune li se ofera la schimb bani, telefoane, gadgeturi de ultima generatie si cand implinesc varsta de 18 ani si o masina. Sunt impotriva acestor lucruri, deoarece copilul se obisnuieste sa primeasca totul, nu stie sa munceasca pentru ceea ce i se ofera, nici macar note bune la scoala nu ofera parintilor in schimb. Isi pierd vremea pe strazi, prin cluburi, pe internet, se pierd de realitate. In momentul cand vor fi fata in fata cu greutatile vietii nu vor mai stii ce sa faca.
Saptamana trecuta ma plimbam cu metroul. Langa mine discutau aprins doua pustoaice, de scoala generala, cred....Erau atat de fericite ca au reusit sa treaca la romana, ca au luat amandoua nota 5. Tot ce vreau sa spun ca am ramas de-a dreptul "prost". Unde sunt elevii de alta data care se zbateau pentru note mari si incercau sa acumuleze cat mai multe cunostiinte? Sunt acestia oamenii care ne vor reprezenta in viitor? Cum ar fi daca tara noastra ar fi reprezentata de oamenii care au luat note la scoala din mila sau numai note de trecere? Eu cred ca viitorul nostru nu ar fi unul stralucit.
Din tot ce observa astazi in scoli, pe strazi, in mijloace de transport, un lucru e sigur. Imi voi educa copilul asa cum cred eu ca e de cuviinta. Il voi invata sa fie bun, sa nu fie superficial, sa lupte pentru a primi meritele cuvenite. Poate ca sunt un pic traditional, dar vreau sa fac ca totul sa fie bine pentru el in viitor.

De ce iubim?

Nu vreau sa par nostalgic prin acest titlu, dar intrebarea mea este destul de simpla. De ce iubim?
Si am ajuns doar la o concluzie. Iubim ca sa nu fim singuri, ca sa traim sentimentul ca suntem doriti, ca avem acea persoana langa noi, acea persoana care sa ne alinte, sa ne aline durerile si suferintele, sa fie acea persoana care are grija sa-ti fie bine, sa te iubeasca pentru ceea ce esti. Acest sentiment trebuie sa fie reciproc. Aceste lucruri le vrem de la o persoana, dar uneori mai uitam sa intoarcem ceea ce primim. Si astfel totul incet incet incepe sa se piarda. Vorbesc din proprie experienta cand spun aceste lucruri. Gresim fara sa ne dam seama.
Iubirea e un lucru minunat, e ceva ce ne-a fost oferit. Suntem dependenti de iubire si chiar si cei mai putini romantici dintre noi simtim nevoia sa fim iubiti. Cautam iubirea si nu ne dam seama ca este chiar langa noi.
Iubim pentru ca vrem sa iubim.

O noua zi

M-am trezit de dimineata cu mare regret. Am visat ceva, da nu-mi mai aduc aminte daca stau sa ma gandesc acum. Era ceva frumos.....
Ceva ciudat si cu visele. Uneori sunt atat de frumoase incat nu iti vine sa te trezesti, dar ca deobicei ceasul isi face datoria si suna in fiecare dimineata si ma pregateste pentru o noua zi de lucru. Cu greu reusesc sa ma ridic din patul confirtabil indreptandu-ma spre cu pasi inceti spre baia care ma orbeste cu luminile ei puternice ce se reflecta in oglinzi. Reusesc in sfarsit sa ma trezesc, imi pregatesc cafeau de dimineata, momentul pe care il ador deoarece imi confera un sentiment placut de liniste si siguranta. Apoi "arunc" pe mine hainele pregatite cu o seara inainte, imi iau cheile la masina si apartament, si ce va pot spune. Cred ca puteti deduce si singuri......ma duc la lucru. Asa incepe deobicei o zi de lucru in care ma asteapta multe probleme legate de serviciu si sarcini de rezolvat.
Ziua voastra cum incepe?

Despre mine....

Va povestesc cateva lucruri despe mine ca sa ma fac cunoscut. Nu ma consider o persoana norocoasa, pentru ca norocul nu m-a ajutat prea mult, dar sunt o persoana optimista. Imi traiesc viata asa cum vreau si incerc sa ma bucur de ea. Imi iubesc parintii si tin la prietenii mei. Parintii au fost cei care m-au ajutat in momentele grele, m-au sustinut, dar m-au si mustrat atunci cand am gresit si m-au invatat sa fiu o persoana onesta, muncitoare, hotarata, serioasa si de la ei am invatat sa fiu alaturi de ceilalti, prieteni si necunoscuti, cei mai putin norocosi si nu in ultimul rand familia. Am trecut prin multe incercari si provocari, greutati si am invatat sa fiu puternic, sa infrunt problemele si sa trec mai departe. Am suferit din dragoste, inca mai am cicatrici ale iubirii patimase, ale suferintei. Desi.....nu regret nimic. Daca ar fi sa o iau de la capat as face-o din nou. A fost frumos, toate clipele petrecute impreuna...
Nu vreau sa ma las dus de melancolie, desi am cazut deja in starea asta. Nu vreau sa ma mai gansec la ce a fost decat ca la o amintire frumoasa. Vreau sa continui sa-mi treiesc viata si sa am succes pe toate planurile.