Un copil

Cineva mi-a spus ca ma comport ca un copil. Da, imi place sa fiu si copil. De ce nu? Sunt copil in intimitatea mea, in preajma cunostintelor apropiate. Imi place sa rad, sa glumesc, sa ma joc cu prietenii fotbal cu mingea de tenis prin casa (e mai distractiv cu o minge mai mica), lucruri din astea care scot la iveala copilul din mine. Si ce daca imi place sa ma mai uit si la un desen animat? Cu totii ati urmarit Nemo sau Ice Age cand si-au facut aparitia pe marele ecran si din cand in cand sunt sigur ca inca mai urmariti Tom si Jerry deoarece va aduc aminte de copilarie. Am momentele mele de infantilitate.

Insa nu intotdeauna imi manifest aceasta imaturitate. In viata se zi cu zi, oamenii cu care socializez, comunic, dezvolt relatii la locul de munca, ma considera a fi o persoana serioasa, de incredere, matura in gandire, o persoana care stie sa glumeasca atunci cand trebuie si nu exagereaza. Imi iau sarcinile in serios, responsabilitatile pe care le am...Nu ma copilaresc in public si nu o voi face niciodata. 

 

Copilaria si maturitatea ma completeaza ca persoana, imi formeaza personalitatea. Chiar daca nu voi mai reveni niciodata la copilarie, chiar daca nu voi mai putea sa dau timpul inapoi, pastrez in mine o mica parte a unui copil ce a fost odata.